Fiţi motorul mişcării.

Biciclete şi echipament BMW.

Cei peste 60 de ani de experienţă în domeniul ingineriei bicicletelor asigură că BMW oferă plăcere pură de a conduce şi pe două roţi. Chiar şi pentru cei mai mici. De la modelul BMW Kidsbike, ce creşte odată cu cei mici şi se transformă dintr-o bicicletă fără stabilizatori în una cu pedale. Sau bicicleta BMW Junior, companionul ideal de drum.

BMW Kidsbike.

 
Pentru toţi copiii care vor să experimenteze cât de curând posibil plăcerea pură de a conduce. Bicicleta BMW Kidsbike oferă una dintre cele mai avansate metode prin care vă puteţi învăţa copiii să se dea cu bicicleta fără stabilizatori. Astfel aceştia învaţă totul despre echilibru încă de la o vârstă fragedă. Pedalele solide din plastic sunt dotate cu reflectoare, pentru siguranţă suplimentară. Pe lângă unitatea completă de pedale, BMW Kidsbike are o cască de bicicletă certificată oficial, în aceeaşi culoarea ca şi cadrul. De asemenea, include o geantă montată pe cadru şi o plasă pe ghidon. Este potrivită pentru copii de la aproximativ 2 ani şi jumătate (fără pedale) până la 6 ani (cu pedale).
Culori: roşu, albastru, portocaliu.
Greutate: 6 kg (fără pedale), 8 kg (cu pedale).

Bicicleta BMW Cruise Junior.

 
Bicicleta BMW Cruise Junior este companionul ideal pentru copii cu vârsta de la aproximativ 6 ani şi jumătate până la 9 ani, pentru că aceasta creşte cu ei. Şaua bicicletei este înclinată în aşa fel încât geometria cadrului corespunde întotdeauna şi în mod ideal cu înălţimea copilului.
Culori: Alb Sidefat, Albastru Metaliza
 
Prezentare generalaScaune BMW de copiiBiciclete BMWMaşinuţeÎmbrăcăminteşi genţi BMW pentru copiiSistem DVD 
  
 BMW Seria 1, cu 3 uşiToate dateleHighlightsConfigurareBMW Seria 1 CoupéToate dateleHighlightsConfigurareBMW Seria 1, cu 5 uşiToate dateleHighlightsConfigurareBMW Seria 1 ConvertibleToate dateleHighlightsConfigurareBMW Seria 1, cu 5 uşi (2011)Toate dateleHighlightsConfigurare  
  
  
 SedanToate dateleHighlightsConfigurareSedan (2011)Highlights si Date tehniceCoupeHighlightsConfigurareTouringToate dateleHighlightsConfigurareConvertibleHighlights & Date tehniceConfigurare  
  
  
 SedanHighlights & Date tehniceConfigurareBMW 5er Gran TurismoToate dateleTouringHighlights & Date tehniceConfigurareBMW ActiveHybrid 5Highlights  
  
  
 Coupé (2011)Toate dateleHighlightsConfigurareConvertible (2010)Toate dateleHighlightsConfigurareGran CoupéToate dateleConfigurare  
  
  
 SedanToate dateleHighlightsBMW ActiveHybrid 7Highlights  
  
  
 BMW X1Toate dateleHighlightsBMW X6Toate dateleHighlightsConfigurareBMW ActiveHybrid X6HighlightsBMW X3Highlights & Date tehniceConfigurareBMW X5Highlights & Date tehniceConfigurare  
  
  
 BMW Z4 RoadsterToate dateleHighlights  
  
  
 M3 SedanToate dateleHighlightsConfigurareBMW M5 Sedan 2011Toate dateleM3 CoupéHighlightsToate dateleConfigurareBMW X5 MToate dateleM3 ConvertibleToate dateleHighlightsConfigurareBMW X6 MToate dateleM6 CoupéToate dateleConfigurareM6 ConvertibleToate dateleConfigurare  
  
  
 BMW ActiveHybrid 7HighlightsBMW ActiveHybrid X6HighlightsBMW ActiveHybrid 5HighlightsBMW EfficientDynamicsSumarModele best-in-classTehnologii BMW EfficientDynamicsBMW Concept ActiveEBMW Vision EfficientDyamics  
  
  
 SumarAutomobile rulateBMW Premium SelectionCăutare automobile rulate
BMW Premium Selection
Automobile rulate - informaţiiSumarService şi garanţieServiciul de livrareFinanţareAccesorii BMW originale     
  
  
 SumarPosesori BMWNoutăţiSeturi complete de roţiOferte de sezonColecţie BMW Lifestyle 2010/2011Manual de utilizator BMWColecţia BMW pentru copiiService şi garanţiiSumarBMW Service InclusiveExperimentaţi service-ul BMWToate dateleReciclareComunicare şi navigareInterfaţa BluetoothPiese de schimb BMWSumarOriginaleEvaluare 5 stele BMWSumarEvaluările cliențilorCum funcționează  
  
  
 Tehnologie şi inovaţiiBMW Efficient DynamicsBMW Clean EnergyBMW Technology GuideBMW xDriveBucurieIntroducereDespre BMWCorporaţiaSumarGrupul BMWBMW M GmbHCurs de conducere BMWIntroducereSportIntroducereSunetul motorului BMWIntroducereBMW BicicleteIntroducere